De ce e o idee cât se poate de proastă să îndrepți lasere către avioane

de: Bianca Prangate
11 07. 2018
City News Toronto

Uneori, oamenii îndreaptă lasere către avioanele care zboară la altitudini mai joase, din simplul fapt că au rămas blocați cu mintea undeva în clasa a șasea. Totuși, consecințele acestor acțiuni ar putea fi pedepsite destul de aspru, prin amenzi usturătoare sau chiar închisoare.

În Anglia, o lege nouă interzice oamenilor să îndrepte lasere către vehiculele aflate în mișcare, precum mașini, trenuri, vapoare și avioane. Cei care o încalcă ar putea plăti o amendă imensă și să ajungă chiar să ispășească o pedeapsă de până la cinci ani în închisoare.

„Să îndrepți un laser către un avion poate avea consecințe serioase, posibil fatale și este bine ca oameenii care folosesc [lasere] aiurea să aibă de a face cu penalități mai dure, pentru punerea în pericol a vieții altora”, a explicat Steve Landells, specialist în siguranța zborurilor, potrivit International Airport Review.

Un caz de oameni care îndreaptă lasere către avioane a fost înregistrat recent în Waikato, Noua Zeelandă, după cum relatează Stuff. Acolo, doi piloți de la Air New Zealand au spus că înspre avioanele lor au fost îndreptate lasere. Incidentele au avut loc separat, unul din ele la ora 19:40, iar celălatl la 20:30. Avioanele se îndreptau către Aeroportul Auckland din Waikato.

„Piloții nu au fost răniți, dar au fost destul de zdruncinați”, a explicat sergentul senior de poliție din Waikato, Simon Cherry. „La unul din ei, laserul a rămas 26 de secunde – îmi imaginez că ar părea foarte mult. Asta a alertat cabina piloților. Ar cauza griji într-un avion plin de pasageri”.

Totuși, de ce sunt atât de periculoase aceste lasere pentru avioane? Ele îi pot afecta pe piloți și, automat, abilitatea lor de a pilota avionul corect. Expertul în aviație Julian Bray a spus că laserele pot orbi temporar piloții și le pot crea acestora leziuni pe retină, conform BBC. Mai mult, ele pot cauza o durere de cap îngrozitoare, lucru ce ar putea pune în pericol pasagerii de la bord.